Regulament din 04.06.2008 actualizat

Regulamentul de Organizare și Practicare al Vânătorii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – MADR

Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii din 04.06.2008

În vigoare de la 03 iulie 2008

Consolidarea din data de 11 noiembrie 2020 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 501 din 03 iulie 2008

Include modificările aduse prin următoarele acte: Rectificare 2008; Ordin 146/2018; Ordin 1850/2020.
Ultimul amendament în 19 octombrie 2020.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. – Vânătoarea este acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea vânatului ori uciderea acestuia, desfășurată de una sau de mai multe persoane care dețin dreptul legal de a practica vânătoarea, în conformitate cu prevederile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2. – (1) Autorizațiile de vânătoare sunt documentele cu regim special care atestă faptul că o anumită persoană sau un grup de persoane nominalizate în acestea a obținut de la gestionarul fondului cinegetic dreptul de a vâna în condițiile legii pe acel fond cinegetic sau pe o porțiune din fondul cinegetic, în ziua sau în perioada pentru care sunt completate și, respectiv, valabile autorizațiile, la speciile de faună cinegetică prevăzute în anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, și în structura pe specii, sex și număr de exemplare aprobate.

(2) Prin gestionar al faunei de interes cinegetic, în sensul alin. (1), se înțelege persoana juridică română care a obținut licența de funcționare în condițiile legii și care deține în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unuia sau mai multor fonduri cinegetice.

(3) Autorizațiile de vânătoare epuizate sunt documentele primare oficiale care servesc la ținerea evidenței vânatului recoltat în cadrul cotei de recoltă.

CAPITOLUL II
Autorizații de vânătoare

Art. 3. – (1) La practicarea vânătorii se folosesc următoarele tipuri de autorizații de vânătoare:

a) autorizație de vânătoare individuală, care dă dreptul unei singure persoane de a practica vânătoarea;

b) autorizație de vânătoare colectivă, care dă dreptul mai multor persoane de a practica vânătoare în același timp și spațiu. Acestea pot fi: tip A și tip B.

(2) Pentru capturarea vânatului viu în scopul populării/repopulării se folosesc aceleași tipuri de autorizații prevăzute la alin. (1).

Art. 4. – (1) Autorizațiile de vânătoare sunt documente cu regim special și sunt prevăzute cu elemente de securizare specifice.

(2) Formularele autorizațiilor de vânătoare sunt prezentate în anexele nr. 13 la prezentul regulament.


SUBCAPITOLUL I
Tipărirea, înregistrarea, gestionarea și distribuirea autorizațiilor de vânătoare

Art. 5. – (1) Administratorul faunei de interes cinegetic va asigura tipărirea și distribuirea autorizațiilor de vânătoare prin Compania Națională “Imprimeria Națională”- S.A.

(2) Formularele documentelor prevăzute la art. 3 se tipăresc în blocuri de câte 100 de file, formate din 50 de seturi a câte 2 file fiecare, având următoarele caracteristici:

a) prima filă prezintă elemente de securizare ale căror caracteristici se stabilesc de Compania Națională “Imprimeria Națională” – S.A., este de culoare albă și se tipărește față și verso;

b) a doua filă se tipărește numai pe față pe hârtie autocopiativă a cărei culoare se stabilește de Compania Națională “Imprimeria Națională” – S.A.

(3) Înserierea și numerotarea autorizațiilor de vânătoare se realizează după cum urmează:

a) autorizațiile de vânătoare individuale au seria AI, iar numerotarea începe cu numărul 0000001;

b) autorizațiile de vânătoare colective în grup restrâns au seria ACA, iar numerotarea începe cu numărul 0000001;

c) autorizațiile de vânătoare colective în grup mare au seria ACB, iar numerotarea începe cu numărul 0000001;

(4) Gestionarii fondurilor cinegetice procură formularele, la prețul stabilit, de la Compania Națională “Imprimeria Națională” – S.A.

(5) Blocurile cu documentele utilizate conținând exemplarul 2 al acestora se arhivează și se păstrează de către gestionar pe o perioadă de 5 ani.

Art. 6. – Distribuirea carnetelor de autorizații de vânătoare către gestionarii fondurilor cinegetice se face potrivit listei cuprinzând titularii contractelor de gestionare transmise de către administrator unităților tipografice județene, aparținând Companiei Naționale “Imprimeria Națională” – S.A.


SUBCAPITOLUL II
Eliberarea, valabilitatea, folosirea și returnarea autorizațiilor de vânătoare

Art. 7. – (1) Autorizațiile de vânătoare se eliberează în cadrul cotelor de recoltă aprobate pentru sezonul de vânătoare respectiv sau al derogărilor prevăzute de legislația în vigoare, pe fiecare fond cinegetic, numai de către personalul împuternicit în acest sens, angajat al gestionarului, în condițiile legii.

(2) Autorizațiile de vânătoare se eliberează exclusiv celor în drept să practice vânătoare în condițiile Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Autorizațiile de vânătoare se completează cu pix, citeț:

a) de către personalul împuternicit potrivit alin. (1), în toate rubricile care îl privesc, de către organizatorul acțiunii de vânătoare și de către vânător/vânători, în rubricile prevăzute de formular pentru faza premergătoare acțiunii de vânătoare;

b) de către organizatorul acțiunii de vânătoare și de către vânător/vânători, în rubricile prevăzute de formular, după încheierea acțiunii de vânătoare, înainte însă de părăsirea fondului cinegetic pentru care au fost eliberate și sunt valabile.

Art. 8. – (1) Autorizațiile de vânătoare individuale se eliberează unei singure persoane dintre cele prevăzute la art. 7 alin. (2), pentru o singură specie de vânat, pentru un singur exemplar, pentru un singur fond cinegetic sau pe o porțiune dintr-un fond cinegetic, cu menționarea acesteia.

(2) La eliberarea autorizației de vânătoare individuale, titularului i se eliberează și unul sau două crotalii pentru vânat și trofeu, după caz.

(3) Se pot elibera una sau mai multe autorizații de vânătoare individuale pe același fond cinegetic în aceeași perioadă.

(4) Autorizațiile de vânătoare individuale se eliberează:

a) vânătorului solicitant și sunt valabile numai dacă acesta este însoțit de personalul cu atribuții de pază și de ocrotire a vânatului pe fondul cinegetic respectiv sau de o persoană de specialitate împuternicită de gestionar. Aceștia din urmă au calitatea de organizator și se înscriu în autorizație;

b) personalului cu atribuții de pază și de ocrotire a vânatului și personalului tehnic de specialitate al gestionarului pentru realizarea, în condițiile legii, a cotelor de recoltă.

(5) Prin excepție de la alin. (1) și (2), în baza autorizației de vânătoare individuale se pot recolta mai multe exemplare din speciile vulpe și șacal, precum și din specia cerb-lopătar pentru realizarea selecției la femele, pentru care se eliberează un număr corespunzător de crotalii. Recoltarea exemplarelor din speciile vulpe și șacal se poate realiza în baza aceleiași autorizații de vânătoare individuală.

Art. 9. – (1) În baza autorizației de vânătoare individuale se pot recolta exemplare din următoarele specii de faună de interes cinegetic: capră-neagră, căprior, cerb comun, cerb-lopătar, marmotă, mistreț, muflon, șacal, viezure, vulpe, ieruncă și cocoș-de-munte.

(2) În condițiile alin. (1) se pot recolta și exemplare din speciile de mamifere cuprinse în anexa nr. 2 la Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin derogare au fost aprobate a se recolta exemplare din speciile respective.

(3) Practicarea vânătorii în baza autorizației de vânătoare individuale se realizează prin metodele de vânătoare prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 10. – Termenul de valabilitate al autorizațiilor de vânătoare individuale este de maximum 30 de zile.

Art. 11. – Înaintea acțiunilor de vânătoare organizate în baza autorizației de vânătoare individuale deținătorul este obligat să se prezinte la persoana înscrisă în autorizație ca organizator al acțiunii și va intra în fondul cinegetic numai însoțit de aceasta. Persoana autorizată poate fi însoțită în fondul cinegetic de un singur invitat al acesteia, fără armă.

Art. 12. – (1) Autorizația de vânătoare colectivă tip A dă dreptul de a practica vânătoarea unui grup de minimum două și maximum 5 persoane dintre cele prevăzute la art. 7 alin. (2), pe un singur fond cinegetic sau pe o porțiune dintr-un fond cinegetic. Numele vânătorilor se înscrie în autorizația de vânătoare la eliberarea acesteia. Se pot elibera una sau mai multe autorizații de vânătoare în grup restrâns, la una sau mai multe specii, pe același fond cinegetic în aceeași perioadă.

(2) Autorizația de vânătoare colectivă tip A se eliberează pe numele unui organizator de vânătoare care poate fi: o persoană ce deține calitatea de vânător sau o persoană de specialitate angajată și împuternicită de către gestionar.

(3) În lipsa titularului de autorizație, atribuțiile acestuia pot fi preluate de oricare dintre persoanele înscrise în autorizație.

(4) În baza autorizației de vânătoare colective tip A se pot recolta exemplare din următoarele specii: bizam, câine-enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, nevăstuică, șacal, viezure, vulpe, becațină-comună, ciocârlie-de-câmp, cioară-grivă, cioară-grivă-sudică, cioară-de-semănătură, coțofană, fazan, gaiță, găinușă-de-baltă, gâscă-de-vară, gârliță-mare, graur, guguștiuc, lișiță, porumbel-gulerat, porumbel-de-scorbură, potârniche, prepeliță, rață-mare, rață-mică, rață-fluierătoare, rață-cu-cap-castaniu, rață-moțată, rață-pestriță, rață-sunătoare, rață-lingurar, rață-sulițar, rață-cârâitoare, rață-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, stăncuță, sturz-de-iarnă, sturz-de-vâsc, sturz-cântător, sturz-de-vii și turturică, precum și din speciile: castor, urs, lup, pisică-sălbatică și râs, pentru situațiile în care se aprobă recoltarea, prin folosirea metodelor de vânătoare prevăzute în anexa nr. 4 la prezentul regulament.

Art. 13. – Termenul de valabilitate al autorizațiilor de vânătoare colective tip A este de maximum 30 de zile.

Art. 14. – Autorizația de vânătoare colectivă tip B dă dreptul de a practica vânătoarea, la una sau mai multe specii de vânat, unui grup mai mare de două persoane dintre cele prevăzute la art. 7 alin. (2). Se poate elibera în aceeași zi un număr de maximum două autorizații pentru un fond cinegetic.

Art. 15. – (1) Autorizațiile de vânătoare colective tip B se eliberează pe numele unui organizator de vânătoare, care poate fi o persoană ce deține calitatea de vânător sau o persoană de specialitate angajată și împuternicită de gestionar.

(2) Termenul de valabilitate al autorizațiilor de vânătoare colective în grup mare este de o zi.

(3) În lipsa titularului de autorizație, atribuțiile și răspunderile acestuia pot fi preluate de oricare dintre vânătorii participanți la acțiune, prin însușirea sub semnătură a calității de organizator.

Art. 16. – În baza autorizației de vânătoare colective tip B se pot recolta exemplare din următoarele specii: câine-enot, dihor-comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, nevăstuică, șacal, viezure, vulpe, cioară grivă, cioară-grivă-sudică, cioară-de-semănătură, coțofană, fazan, gaiță, potârniche, sitar-de-pădure, stăncuță, precum și din speciile: castor, urs, lup, pisică-sălbatică și râs, pentru situațiile în care se aprobă recoltarea, prin folosirea metodelor de vânătoare prevăzute în anexa nr. 4 la prezentul regulament.

Art. 17. – (1) Pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari se pot împușca fără autorizație de vânătoare de către personalul cu atribuții de pază și ocrotire a vânatului de pe fondul cinegetic respectiv ori de personalul tehnic de specialitate împuternicit al gestionarului fondurilor cinegetice, în baza atribuțiilor de serviciu.

(2) Pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari se pot împușca de către vânători cu ocazia acțiunilor de vânătoare organizate la diferite specii de faună de interes cinegetic.

Art. 18. – Autorizațiile de vânătoare în baza cărora nu s-au realizat acțiuni de vânătoare, în cadrul termenelor de valabilitate, precum și cele utilizate în condițiile prezentului regulament se vor depune de către titularii acestora la unitățile care le-au eliberat, în maximum 30 de zile de la data expirării termenului de valabilitate sau de la epuizare, după caz.

CAPITOLUL III
Crotalierea vânatului

Art. 19. – (1) Crotalia reprezintă marca/sigiliul confecționat din material plastic care se aplică exemplarelor de vânat recoltate pe bază de autorizație individuală, înainte de părăsirea fondului cinegetic.

(2) Crotalia are forma și dimensiunile prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul regulament.

(3) Codul alfanumeric compus din codul ISO al tării – RO, urmat de o serie de 7 cifre, este imprimat pe crotalie, iar literele și cifrele au 3 mm lățime și 6 mm înălțime.

(4) Crotaliile, așa cum sunt definite la alin. (1), sunt supuse regimului mărcilor și sigiliilor.

Art. 20. – Crotaliile se confecționează de către gestionarii fondurilor cinegetice prin unități autorizate, obținând în prealabil intervalul de serii de la administrator.

Art. 21. – (1) Vânatului recoltat în baza autorizației de vânătoare individuale i se aplică crotalia după recuperarea acestuia, astfel:

a) la tendonul unuia dintre membrele inferioare la mamifere;

b) prins de tars la cocoșul de munte.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), o crotalie se aplică și pe maxilarul inferior dacă se detașează capul de carcasă, iar o altă crotalie se aplică pe piele în cazul în care vânatul se jupoaie în fondul cinegetic.

Art. 22. – În cazul exemplarelor de vânat purtătoare de trofee convenționale, seria crotaliei aplicate pe maxilar în condițiile art. 21 alin. (2) se va înscrie și în fișa de evaluare a trofeului respectiv.

CAPITOLUL IV
Organizarea și practicarea vânătorii

Art. 23. – Vânarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică admise de lege se exercită în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv.

Art. 24. – La acțiunile de vânătoare pot asista observatori, invitați și candidați la dobândirea permisului de vânătoare.

Art. 25. – Responsabilitatea pentru modul în care se desfășoară acțiunile de vânătoare revine organizatorului și participanților la vânătoare potrivit legii și prezentului regulament.

Art. 26. – (1) În baza autorizațiilor de vânătoare individuale și a celor colective tip A se poate practica vânătoarea și de la apusul până la răsăritul soarelui prin metodele și la speciile menționate în anexa nr. 4.

(2) În cazul speciilor căprior, cerb comun, cerb lopătar, gâscă de vară, gârliță mare, lișiță, sitar de pădure și al celor de rațe admise la vânătoare, vânătoarea se poate practica și în intervalul cuprins de la o oră înainte de răsăritul soarelui până la o oră după apusul soarelui.

(3) Recuperarea eventualelor exemplare de căprior, cerb comun și cerb lopătar rănite în urma acțiunilor de vânătoare desfășurate în intervalul prevăzut la alin. (2) se poate realiza de către vânător, însoțit întotdeauna de organizatorul acțiunii de vânătoare înscris în autorizația de vânătoare, și în afara intervalului de timp de o oră de la apusul soarelui, cu anunțarea prealabilă prin SMS a conducătorului tehnic al gestionarului fondului cinegetic în cauză.


SUBCAPITOLUL I
Tipuri și metode de vânătoare

Art. 27. – În funcție de numărul de vânători care participă la acțiunile de vânătoare, aceasta poate fi:

A. vânătoare individuală – se practică de un singur vânător, însoțit de o persoană de specialitate angajată și împuternicită de gestionar, cu sau fără chemători, admise de lege;

B. vânătoare colectivă tip A – se practică de un număr restrâns de vânători (minimum 2 și maximum 5), cu sau fără câini de vânătoare, cu sau fără atrape ori chemători, admise de lege;

C. vânătoare colectivă tip B – se practică de un număr mai mare de 2 vânători cu sau fără câini de vânătoare și cu sau fără gonași.

Art. 28. – Prin metodă de vânătoare se înțelege modalitatea prin care se practică acțiunea de vânătoare așa cum a fost definită la art. 1 din prezentul regulament, aceste acțiuni clasificându-se astfel:

a) vânătoarea “la pândă” constă în așteptarea potențialului vânat și se poate exercita la: trecători, cadavrul animalului ucis de către animalul sălbatic ce face obiectul acțiunii respective de vânătoare, locurile unde se produc pagube, vizuini, locurile de pasaj, locurile de înnoptat (locurile de rut);

b) vânătoarea “la vizuină” constă în stârnirea vânatului din vizuină prin utilizarea câinilor de vânătoare;

c) vânătoarea “cu chemători și/sau atrape” constă în atragerea vânatului către vânător prin utilizarea unor chemători și/sau atrape permise de lege;

d) vânătoarea “la dibuit” (“apropiat”) constă în apropierea vânătorului de vânat;

e) vânătoarea “la sărite” constă în stârnirea vânatului utilizându-se sau nu câini de vânătoare;

f) vânătoarea “la nadă” constă în administrarea de hrană pentru ademenirea vânatului în vederea recoltării sau capturării în scop didactic, de cercetare științifică, pentru populări, repopulări, precum și pentru prevenirea producerii de pagube sectorului cinegetic sau șeptelului, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;

g) vânătoarea “la goană” – constă în stârnirea și hăituirea vânatului cu ajutorul gonașilor și/sau câinilor către vânători.

Art. 29. – Pentru exercitarea vânătorii cu arme se folosesc exclusiv armele de foc și munițiile admise la vânătoare, conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 30. – Capturarea în stare vie a exemplarelor de vânat se realizează prin mijloace și metode specifice fiecărei specii, cu respectarea instrucțiunilor și reglementărilor legale în vigoare.

Art. 31. – Participanții la acțiunile de vânătoare sunt obligați să respecte regulile de prevenire a accidentelor, prevăzute de prezentul regulament.


SUBCAPITOLUL II
Realizarea selecției la speciile sedentare de vânat la care selecția artificială se poate realiza prin acțiuni de vânătoare

Art. 32. – (1) În acțiunea de management al populațiilor de vânat sedentar, în scopul păstrării și ameliorării calității acestora, este necesară realizarea selecției artificiale. Selecția artificială constă în extragerea prin acțiuni de vânătoare a exemplarelor degenerate, bolnave, accidentate, rănite, cu deviații comportamentale evidente, din ambele sexe și din toate categoriile de vârstă.

(2) În cazul speciilor de cervide se impune realizarea cotelor de recoltă în structura în care acestea sunt aprobate, respectiv “masculi de trofeu”, “masculi de selecție”, “femele de selecție” și “tineret de selecție”. Pentru corecta identificare a exemplarelor de selecție, este obligatoriu ca, la orice acțiune de vânătoare organizată în acest scop cu vânători, aceștia să fie însoțiți de o persoană de specialitate angajată și împuternicită de gestionar și să tragă numai asupra vânatului indicat de acesta.

Art. 33. – (1) Prin exemplar “de viitor” dintr-o specie de vânat purtătoare de trofeu convențional se înțelege exemplarul tânăr, bine conformat, al cărui trofeu corespunde din punctul de vedere al caracteristicilor cu vârsta sa și care se impune a fi protejat, pentru a putea transmite caracterele acestuia la urmași.

(2) Prin exemplar “de trofeu” se înțelege acel exemplar dintr-o specie de vânat purtatoare de trofeu convențional, al cărui trofeu are o valoare cinegetică încadrată în baremurile CIC medaliabile.

(3) Prin exemplar “de selecție” se înțelege exemplarul dintr-o specie de vânat care nu corespunde din punct de vedere al caracteristicilor cantitative și calitative cu vârsta sa și care se impune a fi recoltat cât mai repede pentru a nu transmite caractere nedorite la urmași. Exemplarele de selecție sunt exemplare de ambele sexe, indiferent de vârstă, cu evidente defecte de creștere, trofee anormale sau în regres, rănite ori cu evidente deviații de comportament.


SUBCAPITOLUL III
Reguli de prevenire a accidentelor în timpul practicării vânătorii și obligații ale organizatorilor și ale vânătorilor

Art. 34. – Se interzice organizarea vânătorii în condiții de furtună, precum și urmărirea vânatului mare rănit (urs, mistreț) în condițiile lipsei de vizibilitate.

Art. 35. – (1) Arma de vânătoare se folosește pe fondurile cinegetice numai pentru recoltarea vânatului și combaterea dăunătorilor vânatului.

(2) În afara fondurilor cinegetice arma de vânătoare se transportă descărcată și introdusă în toc.

Art. 36. – (1) Muniția trebuie să fie corespunzătoare tipului și calibrului armei utilizate categoriei speciei de vânat care trebuie recoltat.

(2) Se interzice utilizarea alicelor cu diametru mai mare de 5 mm.

Art. 37. – La vânătoare se vor folosi numai armele care sunt în stare de funcționare.

Art. 38. – (1) Se interzice folosirea armei pentru sprijin sau lovirea vânatului rănit.

(2) Se interzice lovirea armei de arbori, stânci sau alte obiecte dure.

Art. 39. – În timpul odihnei, arma va fi descărcată și așezată numai în locuri care oferă o bună stabilitate.

Art. 40. – Se interzice îndreptarea armei spre alte persoane, chiar dacă aceasta este descărcată.

Art. 41. – (1) Cartușele care rămân blocate pe țeavă se scot cu instrumente adecvate.

(2) În caz de rateu, arma nu se va deschide imediat, se va aștepta cu țeava îndreptată în jos timp de aproximativ un minut.

Art. 42. – Se interzice punerea mâinii pe gura țevilor.

Art. 43. – Organizatorii acțiunilor de vânătoare au următoarele obligații:

1. să aibă asupra lor autorizația de vânătoare colectivă tip A sau, după caz, tip B, completată corect;

2. să verifice la toți vânătorii participanți permisul de armă, permisul de vânătoare sau ordinul de serviciu, armamentul, muniția și asigurarea obligatorie împotriva accidentelor;

3. să efectueze instructajul pentru prevenirea accidentelor;

4. să prezinte vânătorilor principalele reguli de practicare a vânătorii, speciile de vânat în care se poate trage, numărul de exemplare permis a se vâna și altele asemenea;

5. să informeze și să instruiască vânătorii asupra semnalelor sonore – de începere și de încetare a goanei utilizate în timpul vânătorii;

6. să informeze vânătorii și gonașii asupra pericolelor care pot fi întâlnite pe terenul de vânătoare – zone abrupte, stâncării, grohotișuri, ape curgătoare, canale, mlaștini, arbori aninați, zone de formare a avalanșelor;

7. să interzică exercitarea vânătorii de către persoanele aflate în stare de ebrietate, precum și consumul de alcool în timpul vânătorii;

8. să stabilească amplasarea vânătorilor în stand și să informeaze fiecare vânător asupra poziției ocupate de vecini și, în funcție de situație, asupra poziției vânătorilor amplasați pe flancuri;

9. să stabilească direcțiile și unghiurile de tragere, reperele între care se permite tirul, precum și interdicțiile de tragere în funcție de amplasarea vânătorilor în standuri;

10. să stabilească componența echipelor de gonași și conducătorii acestora, în funcție de tipul de vânat, și să îi instruiească asupra modului de desfășurare a fiecărei goane, pentru vânătorile colective la goană;

11. să interzică folosirea altor câini, în afara celor din rasele admise la vânătoare;

12. să anunțe prin semnale sonore începerea și încetarea goanei, precum și a tirului;

13. să conducă vânătorii în fondul cinegetic numai dacă posedă asigurare împotriva accidentelor de vânătoare și dacă autorizația, permisul de vânătoare, legitimația de membru al unei organizații vânătorești, permisul de armă și armamentul sunt regulamentare;

14. să completeze cu pix rezultatele înregistrate de fiecare vânător, la fiecare acțiune organizată în baza autorizației de vânătoare;

15. să crotalieze și să înscrie în autorizația de vânătoare individuală vânatul împușcat și numărul crotaliei, imediat după ce acesta a fost recuperat, înainte de a părăsi fondul cinegetic;

16. să excludă vânătorii care nu respectă regulile privind organizarea și practicarea vânătorii în timpul în care se află în fondul cinegetic;

17. să constituie echipe pentru urmărirea vânatului mare rănit;

18. să organizeze și să supravegheze transportul vânatului mare împușcat până la mijlocul de transport.

Art. 44. – Persoanele autorizate să practice vânătoarea individual, la fiecare ieșire în teren, au următoarele obligații:

1. să prezinte organizatorului autorizația de vânătoare, permisul de vânătoare, permisul de armă sau, după caz, ordinul de serviciu, crotaliile corespunzătoare și asigurarea obligatorie împotriva accidentelor;

2. să se prezinte cu armament și muniții care trebuie să aibă caracteristicile necesare pentru împușcarea exemplarului din specia înscrisă în autorizația de vânătoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și să le prezinte organizatorului pentru control;

3. la vânătoarea de selecție vor trage numai în exemplarul indicat de organizator;

4. la urs, cerb comun, cerb lopătar, capră neagră vor folosi numai arme cu țevi ghintuite și cartușe cu glonț, în conformitate cu reglementările în vigoare, iar la mistreț, căprior și muflon se pot folosi și arme de vânătoare cu țeava lisă, însă numai cu muniție cu proiectil unic;

5. înainte de a se încărca arma se verifică și se curăță țevile de eventualele depuneri de frunze, pământ, zăpadă etc.;

6. încărcarea armei se face la locul de vânătoare, după ce se asigură că pe direcția de tragere nu se află alte persoane;

7. încărcarea armei basculante se va face cu țevile îndreptate în jos, închiderea realizându-se prin ridicarea patului;

8. carabinele se încarcă ținându-se cu țeava în sus;

9. imediat după încărcare arma trebuie asigurată;

10. arma se poartă în mână sau pe umăr, asigurată, până la identificarea vânatului;

11. înainte de acționarea siguranței și declanșarea focului asupra vânatului, vânătorul se va asigura că pe direcția lui de tragere nu sunt persoane;

12. declanșarea focului se va face numai după identificarea clară a vânatului;

13. declanșarea focului asupra vânatului în mișcare pe jos, la ridicare sau în zbor se va face numai după asigurarea că prin ricoșare nu pot fi provocate accidente;

14. când se utilizează barca, vânătorul se va așeza cu spatele la barcagiu și se va ține arma îndreptată cu țeava în sus; tirul este permis numai în față și lateral;

15. vânătorile de urși la nadă se vor realiza numai din observatoare deschise, în prezența personalului tehnic de specialitate al gestionarului;

16. vânătorul trebuie să cunoască amplasarea observatoarelor, a locului unde este expusă hrana și să fie dotat cu armă cu glonț de calibru corespunzător;

17. se interzice apropierea vânătorului de locul unde este amplasată nada;

18. declanșarea focului din observator se va face numai după identificarea precisă a vânatului;

19. personalul care aprovizionează locul de nadă cu hrană va avea asupra sa armă cu glonț sau cartuș cu proiectil unic încărcată și asigurată.

Art. 45. – La vânătorile colective, vânătorii au obligația să respecte următoarele reguli:

1. deplasarea vânătorilor în teren, între goane, se face în liniște și în șir indian;

2. la așezarea în stand, fiecare vânător trebuie să cunoască locul de amplasare a vecinilor;

3. este interzisă schimbarea locului indicat de organizator;

4. este interzis consumul de băuturi alcoolice în timpul acțiunii de vânătoare;

5. încărcarea armei se va face numai în stand, după ce vânătorul și-a ocupat locul indicat de organizator;

6. arma se descarcă în stand, după semnalul de încetare a goanei;

7. este interzisă părăsirea standului în timpul vânătorii;

8. urmărirea vânatului rănit se va face după încetarea goanei și numai cu aprobarea organizatorului;

9. se execută foc în vânat doar după ce acesta a fost foarte bine identificat și numai dacă se află sub distanța de tir eficient;

10. nu se trage în vânatul aflat în fața vecinului;

11. înainte de părăsirea standului pentru goana următoare, arma se descarcă, deplasarea între goane făcându-se doar cu arma frântă sau cu închizătorul deschis, astfel încât acest lucru să fie vizibil; nu se părăsește standul până ce nu sunt strânse toate tuburile trase pentru a fi duse ulterior la un container destinat deșeurilor;

12. ridicarea vânatului căzut se va realiza numai după încetarea goanei;

13. în situatia amplasării standurilor pe o singură linie, se interzice declanșarea focului sub un unghi mai mic de 45° față de linia vânătorilor, tirul fiind permis în fața și în spatele liniei vânătorilor;

14. în situația amplasării standurilor în linie pe o distanță mai mică de 200 m, cu unul sau două flancuri, declanșarea focului de către vânătorii aflați pe flancuri este permisă numai în spatele liniei flancului, cu respectarea unghiului minim de tragere de 45°;

15. în teren liber se interzice tirul în față cu arma cu alice când gonașii au ajuns la 200 m de linia standului;

16. în teren liber se interzice tirul în față cu arma cu glonț sau cartuș cu proiectil unic, când gonașii au ajuns la 500 m de linia standului;

17. interzicerea tirului în față se semnalizează sonor de către organizator. După acest semnal, tirul este permis numai în spatele liniei standurilor;

18. pentru executarea tirului asupra vânatului care a trecut linia standului trecerea armei încărcate peste acesta, se va face numai cu țeava în sus;

19. pentru urmărirea vânatului mare rănit, se stabilesc de către organizator echipele de căutare și recuperare, formate din minimum 2 vânători dotați cu armament corespunzător și câini de vânătoare;

20. vânătorii au obligația de a avertiza gonașii, în cazul în care vânatul mare rănit se deplasează în direcția acestora;

21. în cazul vânătorilor la pândă, cu mai multe standuri alăturate, fiecare vânător trebuie să cunoască locurile în care sunt așezați ceilalți vânători;

22. declanșarea focului se va face numai după identificarea clară a vânatului;

23. părăsirea standului se va face la ora sau la semnalul stabilit de organizator.

Art. 46. – La vânătorile colective, gonașii au obligația să respecte următoarele reguli:

1. să se deplaseze în goană aliniați cu vecinii, la distanță egală de aceștia, pe traseul sau după direcția indicată de organizator;

2. să facă permanent zgomot pentru a fi ușor identificați de vânători, mai ales atunci când se apropie de linia acestora;

3. să avertizeze vânătorii în momentul observării vânatului, conform regulilor stabilite de organizatorul vânătorii la începutul acesteia;

4. să nu se apropie de vânatul mare căzut și nici de cel rănit;

5. să poarte elemente care permit identificarea sa;

6. la vânătorile de mistreț și urs, fiecare echipă de 4 gonași va fi condusă de către un vânător înarmat pregătit să tragă în orice moment în vânatul rănit, observat pe parcurs de către gonașii din echipă;

7. gonașii au obligația de a confirma recepționarea semnalului de avertizare;

8. observatorii, invitații, candidații la obținerea permisului de vânătoare vor respecta regulile stabilite de organizatorul acțiunii de vânătoare.

CAPITOLUL V
Dispoziții finale

Art. 47. – (1) Recuperarea tuturor autorizațiilor de vânătoare eliberate constituie obligația gestionarilor fondurilor cinegetice.

(2) Pentru autorizațiile de vânătoare pierdute ori deteriorate vânătorul sau organizatorul, după caz, va depune în acest sens, la sediul gestionarului, o declarație pe propria răspundere, menționând în mod obligatoriu rezultatele acțiunii.

Art. 48. – (1) Dreptul de a vâna al persoanelor înscrise în autorizațiile de vânătoare se pierde în cazul în care acestea sunt expirate sau prezintă modificări de formă sau de conținut ori vânătoarea se desfășoară în afara perioadei legale.

(2) Posesorii autorizațiilor de vânătoare individuale pierd dreptul de a vâna, în afara situației prevăzute la alin. (1), și în cazul în care aceștia sunt surprinși în fondul cinegetic neînsoțiți de organizatorii înscriși în autorizațiile de vânătoare.

(3) Posesorul autorizației de vânătoare colectivă de tip A sau tip B pierd dreptul de a vâna, în afara situației prevăzute la alin. (1) și în cazul în care trag asupra altor specii de faună decât cele înscrise în autorizație sau care nu respectă regulile de practicare a vânătorii, ocazie cu care pe autorizația de vânătoare, în dreptul vânătorului respectiv, se vor înscrie data și ora la care acesta a fost exclus de la acțiunea respectivă, precum și vânatul recoltat până la acel moment.

Art. 49. – În situațiile prevăzute la art. 48 alin. (1) și (2) agentul constatator are obligația să rețină autorizațiile de vânătoare și să le predea unității emitente, împreună cu o copie a documentului de constatare încheiat la fața locului.

Art. 50. – Autorizațiile de vânătoare recuperate și declarațiile depuse ca urmare a pierderii sau deteriorării acestora constituie documente legale pentru evidența modului de realizare a cotelor de recoltă aprobate.

Art. 51. – Autorizațiile de vânătoare completate corespunzător sau, după caz, crotaliile, sunt documente, respectiv mijloace legale în baza cărora se pot transporta exemplarele din speciile de faună sălbatică de interes vânătoresc împușcate sau capturate.

Art. 52. – Arhivarea autorizațiilor de vânătoare se face separat pe fiecare tip de autorizație de vânătoare, iar evidența vânatului recoltat (pe autorizații, specii și număr de exemplare) se ține la zi pe suport electronic și hârtie.

Art. 53. – În toate cazurile, vânătoarea se practică în condiții de etică vânătorească și de protecție a vânatului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 54. – Valorificarea vânatului recoltat prin acțiunile de vânătoare se face cu respectarea reglementărilor sanitare veterinare în vigoare.

Art. 55. – Organizatorii acțiunilor de vânătoare au obligația de a instrui participanții la vânătoare (vânători, gonași, candidați la permisul de vânătoare etc.) cu privire la regulile de prevenire a accidentelor prevăzute la cap. IV subcap. III.

ANEXA Nr. 1 la regulament

Gestionar (personalizat)Regim specialLoc pentru
Seria AI nr. . . .aplicarea
elementelor
de securizare


AUTORIZAȚIE DE VÂNĂTOARE INDIVIDUALĂ
Data emiterii ………………..

Dl. …………………, domiciliat în localitatea ………………….., str. ………………….. nr. …, județul (sectorul) ………….., posesor al Permisului de vânătoare/Ordinului de serviciu seria …….. nr. ……….., este autorizat sa vâneze, în perioada ………………, pe fondul cinegetic nr ……, denumit …………………, în locul ………………………, în prezența organizatorului de vânătoare*) ………………………………, domiciliat în localitatea …………………., str. ……………………. nr. ……, județul (sectorul) …………………, un număr de ………….. exemplare din specia ……………………., sexul ……………………., pentru care a primit următoarele crotalii ……………………………… .

Director (Împuternicit),
Semnătura titularului de autorizațieNumele și prenumele . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . . .


MENȚIUNI CU PRIVIRE LA EXERCITAREA VÂNĂTORII

Nr. crt.Data ieșirii în terenA văzut vânatul specificat pe autorizațieA tras în VânatA împușcat sau a rănit vânatvânat recoltatSemnătura organizatoruluiSemnătura vânătorului
Numărul crotaliilor aplicat pe exemplarul de vânat împușcatSemnătura de primire în gestiune a vânatului împușcat
Tendon sau tarsMaxilarPieleReținut vânătorReținut organizator
01234567891011
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

*) Nu se completează în cazul în care titularul autorizației este personal de specialitate al gestionarului, în baza atribuțiilor de serviciu.

NOTĂ: Rubricile autorizatiei vor fi completate numai cu pixul.

Titularul autorizatiei va fi obligatoriu însoțit în teren de organizator.

Autorizația expirată, cea cu modificări, cea aflată asupra altei persoane decât titularul, precum și cea aflată asupra vânătorului neînsoțit de organizator nu sunt valabile, se rețin de către agentul constatator și se predau unității emitente.

Obligatiile organizatorului:

– verifică permisul de vânătoare, permisul de armă și asigurarea obligatorie;

– verifică arma de vânătoare și muniția din dotarea vânătorului;

– conduce vânătorul în fondul cinegetic, îl informează despre vânat, despre regulile de protectie a muncii etc.

– completează după fiecare ieșire rubricile autorizației;

– imediat după recuperarea vânatului împușcat aplică crotaliile și completează autorizația;

– în situații de indisciplină, reține autorizația de vânătoare și o predă emitentului;

– după consumarea autorizației barează spațiile rămase libere din tabelul cuprinzând mențiuni cu privire la exercitarea vânătorii.

Obligatiile vânătorului:

– la fiecare ieșire în teren, se va prezenta la organizator cu permisul de armă, permisul de vânătoare, autorizația de vânătoare individuală, precum și cu arma și muniția corespunzătoare;

– nu iese în fondul cinegetic decât însoțit de personalul de teren împuternicit/organizator;

– nu va trage decât în vânatul bine identificat, prevăzut în autorizație, iar în cazul vânătorii de selecție la cervide, numai în cel indicat de organizator;

– la sfârșitul fiecarei zile de vânătoare va cere delegatului desemnat de conducerea gestionarului/organizatorului să completeze autorizația de vânătoare cu datele specifice;

– nu va încredința autorizația de vânătoare altor persoane decât delegatului desemnat de conducerea gestionarului/organizatorului pentru completarea cu datele specifice;

– în termen de … zile de la consumarea autorizației, o depune la gestionar.


Am luat cunoștință.
Titular de autorizație,
………………………………..
(semnătura)

ANEXA Nr. 2 la regulament

Gestionar (personalizat)Regim specialLoc pentru
Seria ACA nr. . . .aplicarea
elementelor
de securizare


AUTORIZAȚIE DE VÂNĂTOARE COLECTIVĂ
TIP A
Data emiterii ……………

Dl. ………………….., domiciliat în localitatea …………………, str. ………………. nr. ……., județul (sectorul) …………………., în calitate*) de ……………………………, este autorizat să organizeze și să conducă vânătoarea în grup restrâns, în condițiile legii, în perioada …………………………….., pe fondul cinegetic nr. …….. denumit ……………………………….., zona ……………………………., din județul ……………………, pentru recoltarea următoarelor specii și număr de exemplare de vânat: ……………………………………………

Pot participa vânătorii:Gestionar,
1. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Numele și prenumele . . . . . . .
3. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
4. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Semnătura . . . . . . . . . . . . . .
5. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .L.S.

Vânătorii participanți vor fi înscriși și vor semna pentru instruire și pentru primirea vânatului în procesul-verbal de mai jos, care face parte integrantă din prezenta autorizație.

Am primit autorizația și mă oblig

să o returnez în maximum ……….de zile

de la epuizare sau expirare.

Semnătură organizatorului ……………………


PROCES-VERBAL
pentru instruire, participarea la vânătoare și recoltarea vânatului

Nr. crt.Numele și prenumele vânătoruluiSemnătura pentru instruire conform anexeiVânat împușcat (specii, număr)Semnătura pentru primirea vânatului
012345678
Data vânătorii ……………
0.12345678
1.
2.
3.
4.
5.
TOTAL:XX
Organizator ……….
0.12345678
Data vânătorii ……………
0.12345678
1.
2.
3.
4.
5.
TOTAL:XX
Organizator ……………..
012345678
Data vânătorii ……………
0.12345678
1.
2.
3.
4.
5.
TOTAL:XX
Organizator ……….
012345678
Data vânătorii ……………
0.12345678
1.
2.
3.
4.
5.
TOTAL:XX
Organizator ……….

*) Se completează, după caz, cu: vânător sau personal de specialitate ori împuternicit al gestionarului.

NOTĂ: Autorizația de vânătoare este valabilă pentru 2-5 vânători, inclusiv organizatorul, dacă acesta este vânător. Coloanele 1 și 2 din procesul-verbal se completează obligatoriu înainte de începerea acțiunii de vânătoare, iar celelalte date se completează obligatoriu înaintea părăsirii fondului cinegetic, pentru fiecare zi de vânătoare.

Autorizația expirată și cea cu modificări, cea aflată asupra altei persoane decât titularul nu sunt valabile, se rețin de către agentul constatator și se predau unității emitente.

ANEXA Nr. 3 la regulament

Gestionar (personalizat)Regim special
Seria ACB nr. . . . . . . .Loc pentru
aplicarea
elementelor
de securizare


AUTORIZAȚIE DE VÂNĂTOARE COLECTIVĂ
TIP B
Data emiterii ………………..

Dl ………………………………………………, având calitatea de ………………………………………………………., este autorizat să organizeze și să conducă vânătoarea colectivă din data de ………………. ……………………………, pe fondul cinegetic nr. …………….., denumit ……………………., zona …………………………………, județul ……………………., pentru recoltarea următorului vânat (specii, număr de exemplare etc.): ………………………………………………

Numele vânătorilor și ale candidaților la permisul de vânătoare se vor înscrie în procesul-verbal de către organizator.

Participanții la vânătoare (vânători, gonaci, candidați) vor fi înscriși și vor semna, înainte de începerea acțiunii de vânătoare, pentru instructajul privind regulile de prevenire a accidentelor în timpul practicării vânătorii.

Am primit autorizația.Gestionar,
Semnătura organizatorului . . . . . . . . .Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . .
L.S.


PROCES-VERBAL
pentru instruire, participarea la vânătoare, recoltarea vânatului


Participă un număr de ………… vânători și ……….. candidați
la permisul de vânătoare
Organizator ………………………………

Nr. crt.Numele și prenumele vânătoruluiSemnătura pentru instruire conform anexeiVânat împușcat (specii, număr)Semnătura pentru primirea vânatului
012345678
Data vânătorii . . . . . . . . . . . . . .
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
Numele și prenumele candidaților la permisul de vânătoare
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
Au participat . . . . . . . vânători și . . . . . . . candidați la permisul de vânătoare.
Centralizatorul recoltei de vânat
Nr. crt.SpeciaCantitateaU.M.Destinația (buc.)Am primit în gestiune și răspund, până la predarea și valorificarea acestuia, de integritatea și calitatea lui.
la vânătorila gestionar
Gestionar,
Numele și prenumele . . . . . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Organizator
Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . . . .Data . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 4 la regulament


Metodele de vânătoare care se pot practica în funcție de tipul autorizației de vânătoare și de speciile de faună cinegetică

Nr. crt.SPECIA DE FAUNĂ CINEGETICĂMETODA DE VÂNĂTOARE
“- la pândă -““- la vizuină cu câini -““- la nadă -““- la dibuit -““- la sărite -““-la goană -“
TIPUL AUTORIZAȚIEI DE VÂNĂTOARE
IndividualăColectivă tip AIndividualăColectivă tip AIndividualăColectivă tip AIndividualăColectivă tip AIndividualăColectivă tip AColectivă tip BColectivă tip B
012345678910111213
1BizamXX
2Capră-neagrăXX
3CăpriorXX
4Cerb comunXX
5Cerb-lopătarXX
6Câine-enotXXXXX
7Dihor comunXXX
8HermelinăXX
9Iepure-de-câmpXXX
10Iepure-de-vizuinăXXXX
11JderXXXX
12MarmotăXX
13MistrețXXXX**XXXX**XXX
14MuflonXX
15NevăstuicăXXX
16ȘacalXXXXXXXXXXXX
17ViezureXXXXXX
18VulpeXXXXXXXXXXXX
19Becațină-comunăX
20Becațină-micăX
21Cioară-grivăXXXX
22Cioară-grivă-sudicăXXXX
23Cioară-de-semănăturăXXXX
24Ciocârlie-de-câmpXX
25Cocoșar (sturz-de-iarnă)XX
26Cocoș-de-munteXX
27CoțofanăXXXX
28FazanXXX
29GaițăXXXX
30Găinușă-de-baltăXX
31Gâscă-de-varăXX
32Gârliță-mareXX
33GraurXX
34GuguștiucXX
35IeruncăX
36LișițăXX
37Porumbel-guleratXX
38Porumbel-de-scorburăXX
39PotârnicheXXX
40PrepelițăX
41Rață-mareXXX
42Rață-micăXXX
43Rață-fluierătoareXXX
44Rață-cu-cap-castaniuXXX
45Rață-moțatăXXX
46Rață-sunătoareXXX
47Rață-lingurarXXX
48Rață-sulițarXXX
49Rață-cârâitoareXXX
50Rață-pestrițăXXX
51Rață-cu-cap-negruXXX
52Sitar-de-pădureXXX
53StăncuțăXXXX
54Sturz-de-vâscXX
55Sturz-cântătorXX
56Sturzul-viilorXX
57TurturicăXX
58Castor*X
59Urs*XXXXXXXXX
60Lup*XXXXXXXXX
61Pisică-sălbatică*XXXXXXXX
62Râs*XXXXXX

* În situațiile în care se emite derogare pentru recoltare.

** Pentru perioada 1 iunie-31 ianuarie.

NOTĂ:

“X” – metoda de vânătoare admisă a se practica, pe specii de faună cinegetică și tipuri de autorizații de vânătoare.

“XX” – metoda de vânătoare admisă a se practica și de la apusul până la răsăritul soarelui.

ANEXA Nr. 5*) la regulament


FORMA ȘI DIMENSIUNILE CROTALIEI

http://lege5.ro/GetImage?id=42710

*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.